Istoria costumului popular

Deoarece ne dorim să menținem vie tradiția românească vă prezentăm un scurt istoric al costumului popular:

Cea mai veche mărturie iconografică a felului de a se îmbrăca al oamenilor din spațiul românesc  datează din neolitic și este reprezentată de figurine ceramice din zona Craiovei, ale căror ornamente reproduc decorul costumului popular. Pentru epoca bronzului, dovezile arheologice  sunt mai numeroase și se disting clar, atât podoabele de tipul salbei purtate la gât, cât și cusăturile de pe haine. Statuetele au incizate chiar desenul croielii pieselor de costum: cămașă, cătrințe, bete, opreg cu ciucuri lungi.     Alexandru Odobescu, acum mai bine de 130 ani,  remarcase  similitudinea sau chiar identitatea între costumul nostru  popular (așa cum îl știa din  călătoriile prin toată țara)  și  costumul dacilor reprezentați pe Columna lui Traian:  Cămașa cu mâneci strânsă la mijloc  și  crestată la poale de ambele părți, ițarii și opincile ce le acoperă picioarele, gluga lățoasă, sau sarica atârnată pe umeri… vălurile ce îmbrobodesc capul femeilor dace sunt maramele sătencelor noastre… Un alt document, în piatră,  este cel de la Adamclisi, unde apare cămașa încrețită la gât (IA) și fota.

Pe lângă consemnările diferiților cronicari, istorici, vizitatori, costumul românesc a atras atenția  artiștilor, care au imortalizat  pe hârtie sau pe   pânză diverse  imagini  ale țăranilor, păstrate în  biblioteci de la  Viena și  Budapesta. Trebuie să amintesc și interesul  manifestat de artiști  plastici români: Lecca, Szatmary, Tattarescu, Aman, Grigorescu, Andreescu.

În perioada 1838-1862,  s-a născut  și  s-a închegat interesul pentru cunoașterea etnografică a portului popular la românii ardeleni, astfel   la Brașov,  ASTRA  , sub conducerea lui George Barițiu , organizează prima expoziție etnografică și se pune prolema adoptării unui costum național unic, acest lucru fiind imposibil,  având în vedere  diversitatea  și specificitatea fiecărei comunități.

1867  este anul  când  Alexandru Odobescu  expune la Paris în cadrul expoziției universale obiecte de artă populară, considerând că  aceasta este parte din  arta  generală și , datorită arhitectului francez al pavilionului românesc, acesta apare  cu numele de ROMÂNIA, separat de otomani. Se expun picturi, album cu 60 de  planșe cu imagini din mănăstiri, țesături, broderii, scoarțe, colecție completă  de costume populare naționale, tezaurul de la Pietroasa  și altele. Prima expoziție universală  a avut loc la  Londra în anul 1851, când Țara Românească și Moldova au  o prezență modestă. Urmează:

1878 -  Paris -  expoziția este condusă de George Bibescu, avem 4  pavilioane:    Regal, Tutun, Petrol și Restaurant – casă țărănească cu  mici și lăutari. România este  denumită ‘’Belgia Orientului’’, primește 1090 de premii și locul 10 din 41 de țări participante.

1929 – Barcelona - organizatori   Dimitrie Gusti, Sadoveanu, Samurcaș – cu o istorie a trecutului, a  bogățiilor  și activități intelectuale;

1937 - Paris – organizator Dimitrie  Gusti – începuturile și originea poporului român, personaje ale basmelor românești, costume naționale și muzică  populară. Este prezent Fănică Luca cu naiul – profesor al lui Gheorghe Zamfir.

La multe alte expoziții organizate de atunci, costumul popular apare în  ținuta dansatorilor și muzicanților, fără  a  fi  evidențiat ca preocupare artistică reprezentativă pentru  noi.

În perioada comunistă, tradițiile și obiceiurile erau doar spectacole, apoi după  Revoluție am renunțat  definitiv la identitatea noastră. Am acceptat cu  inconștiență toate făcăturile  străine, începând de la  limbaj, muzică, îmbrăcăminte, comportament…

Tradițiile se transmit din generație în generație, iar dacă acest lucru nu s-a întâmplat înseamnă că noi nu ne facem datoria.

Eu am avut șansa să  copilăresc la  sat și să  prind încă  în viață acea  gospodărie  țărănească  unde femeile se întâlneau în șezătoare , când fiecare își realiza  hainele și obiectele casnice cu o iscunsință rară. Chiar dacă nu aveau școală, prin culori, semne, cusături, îmbrăcămintea avea limbajul ei. Când te întâlneai cu un om pe drum, știai din ce sat este, unde merge, dacă este  însurat…, dar să nu intru în amănunte.

Concluzia mea este că am renunțat la ce aveam mai frumos, la hainele noastre  puține și sănătoase, că am călcat în picioare demnitatea acestui neam. Să ne mirăm că umblăm besmetici prin lume și  „brandul’’ nostru au devenit țiganii pe care îi văd la tv  îmbrăcați în costume populare?

Leontina Prodan

femeile_03

Picture 2 of 11


Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/