Educație estetică

5 January 2011 roxana Consultanță

Dacă vrem să vorbim despre hainele românești, un prim gând te duce la costumul popular. Încă! Pentru mine nu sunt departe timpurile copilăriei și adolescenței când fiecare gospodărie avea o bucată de pământ cultivată cu cânepă ; La sfârșitul toamnei, când se terminau lucrările la câmp, începeau șezătorile. Fete și femei își dădeau întâlnire pentru a lucra împreună fiecare lucrul ei. Chiar dacă făceau schimb de modele, niciodată lucrurile lor nu erau identice. Două surori nu-și făceau costumul popular la fel, unul trebuia să fie mai frumos decât celălalt. Aprecierea hărniciei și priceperii se făcea după hainele purtate și nu de puține ori acestea erau decisive în hotărârea băieților de a se căsători cu o fată sau alta.

Eu eram micuță când mergeam la repetiții pentru spectacole și auzeam băieții cum vorbeau: “Ai văzut ce poale albe avea Ileana? S-o tot dezbraci…..”

Ce a mai rămas din toate aste ? Amintirile legate de frumusețea vârstei, dar și regretele că acum copiii și nepoții noștri nu vor cunoaște simplitatea simțurilor, plăcerea creației, frumusețea gândurilor, cusute în cruciulițe în fel și fel de simboluri și culori .

Viața acestor haine a fost curmată.

Dacă de-a lungul a sute de ani realizarea veșmintelor populare a evoluat paralel cu evoluția tehnică, acum s-a trecut brusc la adoptarea în masă a hainelor importate. Poate ne vor confecționa chinezii și costumele populare?! Am văzut icoane bizantine prin toate magazinele chinezești, lucitoare și de prost gust, dar la prețuri care ucid orice altă lucrare pentru care numai prețul pensulei este mai mare decât produsul finit chinezesc.

Pentru serbările școlare, se inchiriază costumele populare, adică ne mascăm în români, în subconștientul nostru ne este rușine să ne arătam identitatea.

Am renunțat la ceea ce aveam noi mai frumos. Este adevărat că nu ne mai putem întoarce la poale, izmene și opinci, dar o haină românească la zi de Sărbătoare Națională, la întâlniri interetnice, la manifestări culturale, cred că ar fi o datorie a fiecăruia să o aibă.

Investim în câteva costume ale formațiilor populare, apărem pe scenă ca și cântăreți și dansatori români, iar când coborâm de pe scenă, ce suntem?

Rar am văzut pe stradă sau cu diverse ocazii o bluză românească. Am fost prezentă în diferite comunități românești în afara țării, iar la întâlnirele organizate, doar persoanele plecate din țară mai veneau îmbrăcate în cămăși sau ii și recunoșteau că abia după ce au plecat din țară au început să aprecieze arta și tradiția de acasă.

Am participat și la manifestări culturale școlare: 8 Martie,1 Iunie,1 Mai, dar nu am văzut un singur cadru didactic să poarte o haină românească sau măcar un accesoriu care să facă tremitere la tradițional: geantă, curea, margele, batic.

Am fost la târguri de modă, iar standurile din Germania, Austria, Ungaria, Olanda, erau reprezentate de persoane îmbrăcate în haine specifice iar la întâlnirile de afaceri știam cu cine stau de vorbă după îmbrăcăminte.

Oare mai vrem sau nu să ne identificăm ca nație?

Modelele satului erau altele, nu cele de acum. Nu era importantă funcția, școala sau banii, important, era caracterul, omul care știa de la stele, plante și animale ce să manânce și cum să se îmbrace, omul apropiat de Pământ, Soare și Dumnezeu.

În zona Sălajului, de unde vin, mai văd duminica la biserică, oamenii mai în vârtă îmbrăcați în haine țesute, dar ei se cam duc, iar noi, cei de după ei, în cel mai fericit caz le păstrăm în dulap.
Am admirat și apreciat îndemânarea în arta țesutului, combinarea culorilor și cusăturile.

Am început să recondiționez piese vechi, apoi să completez piesele necesare pentru realizarea unui costum complet, îmbrac cu plăcere bluze cusute din cânepă și in. Haine frumoase și sănătoase !

Credeți că este imposibil să dedicăm o zi pe an costumului popular? O zi în care să le vorbim copiilor despre hainele bunicilor?

In anul 1867, la Paris, Alexandru Odobescu a expus obiecte de artă populară în cadrul expoziției universale de artă.

La ,,Astra Brașov”, Simion Bărnuțiu și George Barițiu (1860-1870) au pledat pentru realizarea unui costum noțional unic, dar în urma albumelor realizate și a expoziției cu diverse costume, a fost imposibil să decidă acest lucru, având în vedere diversitatea, dar și unitatea în diversitate a hainelor țărănești.

Noi ce ar trebui să facem?

Ne mascăm în continuare în români?

Admirăm la TV sau la spectacole costumele naționale?

Lăsăm să se piardă o tradiție?

Să cumpărăm în continuare “făcăturile” chinezești și turcești?

Mai sunt întrebări a căror răspunsuri ne-ar putea călăuzi pe calea cea bună !

 

Designer,

Leontina Prodan

Comments are currently closed.


Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/