Estetica în ceea ce privește costumul popular

3 January 2011 roxana Consultanță

Aprofundarea acestui subiect se poate realiza citind următoarele articole ce sunt publicate periodic în revista Bună Dimineața:

Cânepa – tradiție și meșteșug

Pledoarie pentru cânepă

MOTO: „Cânepa a lăsat-o Maica Domnului pentru femeie ca s-o lucreze și vai de femeia care nu vrea să se supună datoriei sale …” ( Datinile și credințele poporului român)

Luând seama la cele întâmplate cu cânepa românească în ultimii 15 ani, se impune a vorbi puțin despre istoricul acestei plante.

Nu sunt departe vremurile în care cânepa era nelipsită din gospodăriile țărănești, apoi, în marile unități (integrate), cultura și prelucrarea cânepii se făcea numai cu elemente naturale : apă, aer, soare. Din sistemul gospodaresc, s-a trecut la un sistem industrial bine coordonat. Până în anul 1989, se cultivau 49.000 ha de cânepă (și 70.000 ha in ),  activitate și produse care ne-au individualizat în exportul de produse naturale (sfoară, țesaturi, confecții, plăci aglomerate din puzderie, saci, frânghii etc.) .

Dar să mergem în trecutul îndepărtat pentru a înțelege unde s-au facut confuzii, greșeli, decizii, mai mult sau mai puțin intenționate.

Cânepa, atât de cunoscută în țară sub această denumire, în ultimii ani a apărut în mass-media cu numele de canabis, fără a face cineva diferențierea între canabis indica și canabis sativa ( textila ). N-a făcut această diferențiere nici fostul ministru al agriculturii, electronistul Mureșan, care a semnat Legea 243 / 2000, prin care se interzicea cultivarea de canabis și atât ! Doar că au urmat acțiunile în forță ale poliției, ale criminaliștilor care au dat foc culturilor…, dosare penale …etc.

Și Burebista a dat foc la vița de vie !

Consumul de canabis este de când lumea. Cu 4.000 de ani Î.e.n, într-un tratat chinezesc de medicină, se spune: „ utilizarea sa prelungită permite comunicarea cu spiritele și liniștirea corpului “.

In India, era considerată plantă miraculoasă, „crescută din picături de ambrozie căzute din cer “, care creștea longevitatea și potența sexuală. Pentru budiști canabisul avea proprietăți medicale, utilizându-se în oftalmologie, în cazul tumorilor pentru înclinații spre medicină, tratarea dizenteriei, împotriva febrei și insomniei etc.

In Europa, toate aceste proprietăți terapeutice sunt promovate abia la mijlocul secolului al XIX-lea.

Dar în medicina populară românească, se întâlnesc rețete unde apar combinații de plante în care intră și cânepa: în tratarea arsurilor, contra înțepăturilor de insecte atât la oameni, cât și la animale, în tratarea TBC – ului pulmonar, contra durerii menstruale etc.

Medicii din Europa și din America recomandau canabisul , ajungând să reprezinte jumătate din vânzările de medicamente. Regina Victoria a Angliei, devenită împărăteasa Indiilor, consuma frecvent canabis.

La sfârșitul secolului al XIX –lea, planta a fost pusă în umbră de progresele chimiei. A apărut morfina, chinina, codeina, medicamentele injectabile (THC-ul, tetra-hidro-canabiol – nu este dizolvabil în apă ).

Cânepa este o plantă utilizabilă 100%.

In anul 2003, la Geneva, Comisia Economică a Națiunilor Unite a acordat cel mai mare premiu pentru proiectul românesc de cercetare, cultură și prelucrare a cânepii considerată cea mai importantă resursă națională. In urma sesizărilor (memoriilor) unui grup de specialiști de la Stațiunea de Cercetări Agricole Lovrin –Timiș ( Valeriu Tabără, Iulian Pușcă), s-au acordat subvenții pentru sămânță și pentru culturi de cânepă care apoi au creat dosare penale, procese, distrugeri.

Dar să revenim la istoria mai veche. Tocmai potențialul incredibil al cânepii a dus la pierderea sa.

Eliminarea cânepii în America, în anii ’30, a fost o conspirație a marilor industriași americani: transformarea cânepii în hârtie de calitate superioară, utilizarea în industria textilă au pus în pericol viabilitatea comerțului cu lemn al grupului de presă “Heart” și a amenințat industria materialelor sintetice (nailonul și poliesterul ), produsele marii companii “Du Pont”. Cele două companii au lănsat o campanie de denigrare a cânepii, iar Congresul American a votat, în 1937, legea “ Marijuana Tax Act ” care a scos cânepă în afara legii. In 1983, bibliotecile americane au distrus orice document în legatură cu canabisul terapeutic.

In 1998, Organizația Mondială a Sănătății a publicat un raport asupra proprietăților terapeutice ale canabisului. Presiunile politice foarte mari au interzis acest document înainte de difuzarea publică. In spatele deciziei, se aflau marii industriași, fabricanți de medicamente, de tutun și de alcool. Produsele lor puteau figura pe lista drogurilor, aceste droguri făcând mai multe victime decât stupefiantele. In Franța, mor anual 60.000 de persoane din cauza tabagismului, peste două milioane sunt dependente de alcool ( 20.000 mor anual – fără a lua în calcul accidentele rutiere provocate de acesta).

O absorbție mică de alcool provoacă leziuni ale ficatului și creierului, în schimb folosirea canabisului duce la ,,alterarea lejeră a funcțiilor cognitive”, obiecția fiind acțiunea asupra memoriei pe termen scurt.

In America, legea permite acum prescrierea strict terapeutică a canabisului. In Europa, inclusiv în România, guvernele se opun. Poate că sunt si ele sub influența marilor producători de alcool, tutun și de medicamente.

Drumul cânepii în România s-a împotmolit. Mai există șansa de a-l repara ? Are soarta tuturor drumurilor românești pline de gropi și stricăciuni.

Avem tradiție, terenuri agricole, forță de muncă, încă mai sunt specialiști. Ce ne lipsește ? Sau de ce avem nevoie ? De legi și guvernanți competenți.

P.S. Pentru a vedea că la Timișoara încă se mai realizează haine din cânepă, vă rugăm să vizitați site-urile: www.canepa-romaneasca .ro ; www.pif -timisoara .ro

Imbrăcăminte românească

Dacă vrem să vorbim despre hainele românești, un prim gând te duce la costumul popular. Încă! Pentru mine nu sunt departe timpurile copilăriei și adolescenței când fiecare gospodărie avea o bucată de pământ cultivată cu cânepă ; La sfârșitul toamnei, când se terminau lucrările la câmp, începeau șezătorile. Fete și femei își dădeau întâlnire pentru a lucra împreună fiecare lucrul ei. Chiar dacă făceau schimb de modele, niciodată lucrurile lor nu erau identice. Două surori nu-și făceau costumul popular la fel, unul trebuia să fie mai frumos decât celălalt. Aprecierea hărniciei și priceperii se făcea după hainele purtate și nu de puține ori acestea erau decisive în hotărârea băieților de a se căsători cu o fată sau alta.

Eu eram micuță când mergeam la repetiții pentru spectacole și auzeam băieții cum vorbeau: “Ai văzut ce poale albe avea Ileana? S-o tot dezbraci…..”

Ce a mai rămas din toate aste ? Amintirile legate de frumusețea vârstei, dar și regretele că acum copiii și nepoții noștri nu vor cunoaște simplitatea simțurilor, plăcerea creației, frumusețea gândurilor, cusute în cruciulițe în fel și fel de simboluri și culori .

Viața acestor haine a fost curmată.

Dacă de-a lungul a sute de ani realizarea veșmintelor populare a evoluat paralel cu evoluția tehnică, acum s-a trecut brusc la adoptarea în masă a hainelor importate. Poate ne vor confecționa chinezii și costumele populare?! Am văzut icoane bizantine prin toate magazinele chinezești, lucitoare și de prost gust, dar la prețuri care ucid orice altă lucrare pentru care numai prețul pensulei este mai mare decât produsul finit chinezesc.

Pentru serbările școlare, se inchiriază costumele populare, adică ne mascăm în români, în subconștientul nostru ne este rușine să ne arătam identitatea.

Am renunțat la ceea ce aveam noi mai frumos. Este adevărat că nu ne mai putem întoarce la poale, izmene și opinci, dar o haină românească la zi de Sărbătoare Națională, la întâlniri interetnice, la manifestări culturale, cred că ar fi o datorie a fiecăruia să o aibă.

Investim în câteva costume ale formațiilor populare, apărem pe scenă ca și cântăreți și dansatori români, iar când coborâm de pe scenă, ce suntem?

Rar am văzut pe stradă sau cu diverse ocazii o bluză românească. Am fost prezentă în diferite comunități românești în afara țării, iar la întâlnirele organizate, doar persoanele plecate din țară mai veneau îmbrăcate în cămăși sau ii și recunoșteau că abia după ce au plecat din țară au început să aprecieze arta și tradiția de acasă.

Am participat și la manifestări culturale școlare: 8 Martie,1 Iunie,1 Mai, dar nu am văzut un singur cadru didactic să poarte o haină românească sau măcar un accesoriu care să facă tremitere la tradițional: geantă, curea, margele, batic.

Am fost la târguri de modă, iar standurile din Germania, Austria, Ungaria, Olanda, erau reprezentate de persoane îmbrăcate în haine specifice iar la întâlnirile de afaceri știam cu cine stau de vorbă după îmbrăcăminte.

Oare mai vrem sau nu să ne identificăm ca nație?

Modelele satului erau altele, nu cele de acum. Nu era importantă funcția, școala sau banii, important, era caracterul, omul care știa de la stele, plante și animale ce să manânce și cum să se îmbrace, omul apropiat de Pământ, Soare și Dumnezeu.

În zona Sălajului, de unde vin, mai văd duminica la biserică, oamenii mai în vârtă îmbrăcați în haine țesute, dar ei se cam duc, iar noi, cei de după ei, în cel mai fericit caz le păstrăm în dulap.
Am admirat și apreciat îndemânarea în arta țesutului, combinarea culorilor și cusăturile.

Am început să recondiționez piese vechi, apoi să completez piesele necesare pentru realizarea unui costum complet, îmbrac cu plăcere bluze cusute din cânepă și in. Haine frumoase și sănătoase !

Credeți că este imposibil să dedicăm o zi pe an costumului popular? O zi în care să le vorbim copiilor despre hainele bunicilor?

In anul 1867, la Paris, Alexandru Odobescu a expus obiecte de artă populară în cadrul expoziției universale de artă.

La ,,Astra Brașov”, Simion Bărnuțiu și George Barițiu (1860-1870) au pledat pentru realizarea unui costum noțional unic, dar în urma albumelor realizate și a expoziției cu diverse costume, a fost imposibil să decidă acest lucru, având în vedere diversitatea, dar și unitatea în diversitate a hainelor țărănești.

Noi ce ar trebui să facem?

Ne mascăm în continuare în români?

Admirăm la TV sau la spectacole costumele naționale?

Lăsăm să se piardă o tradiție?

Să cumpărăm în continuare “făcăturile” chinezești și turcești?

Mai sunt întrebări a căror răspunsuri ne-ar putea călăuzi pe calea cea bună !

România, America mea

In acest număr al revistei vreau să vă spun o poveste, povestea de început a firmei PIF, evoluția ei în timp, ce am vrut, ce am crezut și ce am reușit. In primăvara anului 1991, am avut șansa de a pleca în SUA, California, la o fostă colegă de facultate – Științe Economice, promoția1980. Era prima mea ieșire din țară, până la Revoluție nu au fost mulți care aveau pașapoarte, iar călătoriile mele prin lume se rezumau la cărțile bibliotecii de la Universitate, prin care vizitam expozițiile și muzeele lumii. Am locuit șase luni la Loma Linda, o mică localitate lângă Los Angeles și am participat la multe întâlniri din comunitațile românești, unde majoritatea erau îmbrăcați cu “ceva” românesc. Acolo am văzut cele mai frumoase ii purtate de românce care nu fuseseră în România, le aveau de la mame și bunici. Și eu aveam la mine trei bluze populare pe care au vrut mulți să mi le cumpere, dar nu le-aș fi dat pe toată America, la una din ele am cusut aproape trei ani.

Atunci am știut că mă voi întoarce acasă, că voi avea America mea aici. Am renunțat la poziția de funcționar la “STAT” și, cu toată împotrivirea celor din jurul meu, am deschis un atelier de confecții, care în 27 decembrie 2009 a împlinit 18 ani. Dacă privesc în urmă, consider că a fost un act de curaj și de inconștiență, dar nici în America nu a rezistat oricine.

Activitatea de producție a fost axată la început pe confecții pentru copii, apoi, în timp, ne-am orientat spre vestimentație școlară. Era perioada când s-a renunțat la uniforma școlară, acuzată de a fi comunistă, catalogată greșit chiar de guvernanți. Am asistat neputincioasă la distrugerea industriei textile românești: topitorii de in și cânepă, filaturi, țesătorii, fabrici de confecții. Piața a fost invadată de “făcături” chinezești , turcești, indiene, haine la kilogram. Ne-am manelizat portul. Costumul popular a fost abandonat , viața lui a fost curmată. Se observă, în ultimii doi ani, o oarecare revenire la tradiții, sper din tot sufletul sa fie soluții de salvare în această direcție. Am renunțat la ce aveam noi mai frumos, dacă Poporul Român a atins perfecțiunea în artă, aceasta a fost prin costumul popular. La expozițiile universale de la Paris din 1887, 1937, Dimitrie Bolintineanu și Dimitrie Gusti au expus cu mare cinste și succes creațiile țărănești. Poate voi reveni la acest subiect, pentru că dețin în colecția mea de veșminte populare două piese din aceste expozitii pe care le port cu plăcere de câte ori am ocazia.

In anul 1993, am început să promovez ideea de vestimentație școlară prin cursuri de estetică vestimentară la multe școli din Timișoara, în cadrul orelor de dirigenție, dar și la ședințe cu părinții, consilii profesorale, articole și emisiuni radio-tv. In paralel, am realizat colecții de îmbrăcăminte naturală, inspirate din costumul popular, a căror denumire este destul de sugestivă: Identitate, Dacica, Rapsodie, Tradiții și tendințe, Eco natura, Etno, Ro.mania etc, colecții prezentate la diverse târguri și spectacole, alături de artiști foarte dragi mie: Grigore Lese, Gheorghe Zamfir, formația Ro.mania, Radu Ile s.a.m.d. Și tot în paralel, am lansat o linie de jucării textile ,“DOR”, inspirate din poveștile lui Ion Creangă: Ursul păcălit de vulpe, Punguța cu doi bani, Capra cu trei iezi.

Și revin de unde am plecat, abia după 18 ani mă pot adresa doritorilor din toată lumea de artă populară românească prin magazinul virtual: www.port-national. ro.

Poate că unele persoane din Liebling, citind aceste rânduri , își vor aduce aminte de prezentările de moda făcute de copiii lor la Căminul Cultural sau la Rugă. Cu “manechini” din Liebling mi-am susținut lucrarea de licență “Edu.ro” la absolvirea Facultății de Arte Plastice, secția Design Vestimentar în anul 1997.

Voi reveni în numerele viitoare cu alte povești despre America mea.

Scurt istoric al îmbrăcămintei românești

Cea mai veche mărturie iconografică a felului de a se îmbrăca al oamenilor din spațiul românesc datează din neolitic și este reprezentată de figurine ceramice din zona Craiovei, ale căror ornamente reproduc decorul costumului popular. Pentru epoca bronzului, dovezile arheologice sunt mai numeroase și se disting clar, atât podoabele de tipul salbei purtate la gât, cât și cusăturile de pe haine. Statuetele au incizate chiar desenul croielii pieselor de costum: cămașă, cătrințe, bete, opreg cu ciucuri lungi. Alexandru Odobescu, acum mai bine de 130 ani, remarcase similitudinea sau chiar identitatea între costumul nostru popular (așa cum îl știa din călătoriile prin toată țara) și costumul dacilor reprezentați pe Columna lui Traian: Cămașa cu mâneci strânsă la mijloc și crestată la poale de ambele părți, ițarii și opincile ce le acoperă picioarele, gluga lățoasă, sau sarica atârnată pe umeri… vălurile ce îmbrobodesc capul femeilor dace sunt maramele sătencelor noastre… Un alt document, în piatră, este cel de la Adamclisi, unde apare cămașa încrețită la gât (IA) și fota.

Pe lângă consemnările diferiților cronicari, istorici, vizitatori, costumul românesc a atras atenția artiștilor, care au imortalizat pe hârtie sau pe pânză diverse imagini ale țăranilor, păstrate în biblioteci de la Viena și Budapesta. Trebuie să amintesc și interesul manifestat de artiștii plastici români: Lecca, Szatmary, Tattarescu, Aman, Grigorescu, Andreescu.

In perioada 1838-1862, s-a născut și s-a închegat interesul pentru cunoașterea etnografică a portului popular la românii ardeleni, astfel la Brașov, ASTRA , sub conducerea lui George Barițiu , organizează prima expoziție etnografică și se pune prolema adoptării unui costum național unic, acest lucru fiind imposibil, având în vedere diversitatea și specificitatea fiecărei comunități.

1867 este anul când Alexandru Odobescu expune la Paris în cadrul expoziției universale obiecte de artă populară, considerând că aceasta este parte din arta generală și , datorită arhitectului francez al pavilionului românesc, acesta apare cu numele de ROMÂNIA, separat de otomani. Se expun picturi, album cu 60 de planșe cu imagini din mănăstiri, țesături, broderii, scoarte, colecție completă de costume populare naționale, tezaurul de la Pietroasa și altele. Prima expoziție universală a avut loc la Londra în anul 1851, când Țara Românească și Moldova au o prezență modestă. Urmează:

1878 – Paris – expoziția este condusă de George Bibescu, avem 4 pavilioane: Regal, Tutun, Petrol și Restaurant – casa țărănească cu mici și lăutari. România este denumită ‘’Belgia Orientului’’, primește 1090 de premii și locul 10 din 41 de țări participante.

1929 – Barcelona – organizatori Dimitrie Gusti, Sadoveanu, Samurcas – cu o istorie a trecutului, a bogățiilor și activității intelectuale;

1937 – Paris – organizator Dimitrie Gusti – începuturile și originea poporului român, personaje ale basmelor românești, costume naționale și muzică populară. Este prezent Fănică Luca cu naiul – profesor al lui Gheorghe Zamfir.

La multe alte expoziții organizate de atunci, costumul popular apare în ținuta dansatorilor și muzicanților, fără a fi evidențiat ca preocupare artistică reprezentativă pentru noi.

In perioada comunistă, tradițiile și obiceiurile erau doar spectacole, apoi după Revoluție am renunțat definitiv la identitatea noastră. Am acceptat cu inconștiență toate făcăturile străine, începând de la limbaj, muzică, îmbrăcăminte, comportament…

Tradițiile se transmit din generație în generație, iar dacă acest lucru nu s-a întâmplat înseamnă că noi nu ne facem datoria.

Eu am avut șansa să copilaresc la sat și să prind încă în viață acea gospodarie țărănească unde femeile se întâlneau în șezătoare, când fiecare își realiza hainele și obiectele casnice cu o iscunsință rară. Chiar dacă nu aveau școală, prin culori, semne, cusături, îmbrăcămintea avea limbajul ei. Când te întâlneai cu un om pe drum, știai din ce sat este, unde merge, dacă este însurat…, dar să nu intru în amănunte.

Concluzia mea este că am renunțat la ce aveam mai frumos, la hainele noastre puține și sănătoase, că am călcat în picioare demnitatea acestui neam. Să ne mirăm că umblăm besmetici prin lume și „brandul’’ nostru au devenit țiganii pe care îi văd la tv îmbrăcați în costume populare?

STILUL CA TERAPIE

Omul de altădată intuia cum să se îmbrace mai sănătos, cu materiale și forme vestimentare mai adecvate nevoilor firești ale organismului său. Dacă ar fi avut hainele noastre de plastic (sintetice), oare ar fi fost dispus să le înlocuiască pe ale sale?

Noi, cei de azi, suntem beneficiarii tehnologizării excesive a materialelor din îmbrăcăminte, care ne afectează esențial starea de sănătate.

Știm foarte bine cum ne simțim într-o haină din fibre naturale ( in, cânepă, bumbac) și starea pe care o avem într-o haină sintetică. Doamna inginer Virginia Faur, medic specialist în fitoterapie, care conduce Casa de Sănătate de la Lugoj, (vezi : www.favisan.ro) tratează bolnavii afectați psihic sau cu boli de piele și prin recomandarea hainelor naturale.

Intr-un fel, ceea ce purtăm astăzi reprezintă starea de sănătate a societății: haine sfâșiate, fară tiv, găurite, roase, desene de groază, înscrisuri întoarse și de neînțeles…, să nu mai vorbim despre materialele elastice, plastice, metalice, apoi de modelele care, mai mult, ne dezbracă, provocând tot felul de boli ale organelor interne.

Majoritatea oamenilor nu făceau atâta școală, foarte mulți nu știau să scrie și să citească, dar prin haine au creat un limbaj, folosind culori și simboluri. Și astăzi se mai păstrează câte ceva în satele izolate. De pildă, în Maramureș, băieții care nu se căsatoresc până la 30 de ani au ceva cusut la gulerul cămășii în culoarea albastră. Satul este cel care poate păstra cel mai bine comunicarea și comuniunea între oameni si natură și s-ar putea ca satul, chiar și în stadiul acesta de degradare, să ofere oamenilor posibilitatea de întoarcere la începuturi, la natură, la tradiții. Vom asista la mutarea artei de la oraș la sat, oamenii – artiști simt nevoia să creeze în liniște, în natură, nu în zgomotele orașului.

Odinioară, relațiile dintre om și natură, dintre om și lumina soarelui erau exprimate explicit prin forme transpuse pe lemn, haine, vase, diverse obiecte de lucru: discul solar, cercul și spirala, unghiurile și romburile ce sugerează lumina și veșnicia. Lumina lunii era considerată generatoare de efecte magice, lumina stelelor avea o conotație astrală pentru fiecare om : steaua sub care te-ai născut. Cele mai utilizate culori erau: roșu, negru și alb. Roșul protejează sănătatea și asigură longevitatea omului, ferindu-l de suferință. Utilizarea ingredientelor vegetale – ramuri, frunze, flori – este nu numai estetică. Busuiocul prins în păr, punguțele cu plante uscate, talismanele, demonstrează nivelul avansat de cunoaștere a forței terapeutice a plantelor, a cristalelor, a pietrelor, în general, a elementelor furnizate de natură. Nici cusăturile în cruciulițe nu sunt întamplătoare, crucea fiind cel mai benefic simbol, cu trimitere directă la credință.

Bazându-ne pe principiul de bun simț, fiecare alege ce îi lipsește, practicile magice ale omului arhaic, care folosea desenul pentru acțiunile sale, aveau drept scop atât vindecarea, cât și reușita acțiunilor sale. Fiecare desen este generator de vibrații, astfel fiecare individ poate apela la veșminte care să-i optimizeze starea de sănătate. El este propriul lui designer, prin hainele pe care le alege. Este bine cunoscută expresia haina face pe om, iar de la prima vedere poți ști cu cine stai de vorbă și după felul cum este îmbrăcat.

Să luam exemplul elevilor de la școală. Ce ne transmit ei prin felul cum se îmbracă? In primul rând, lipsa de respect pentru instituția numită Școală; tot felul de imprimeuri, culori, materiale, care creează starea de neliniște, nemulțumire, agitație, bulversare a gândurilor. Uniforma, haina particularizată, impune respect, arată apartenența la un grup, la o comunitate, este simbolul unei instituții care se respectă.

Se spune că tradiția se transmite de la o generație la alta, iar dacă în ziua de azi copiii noștri nu o cunosc, înseamnă că noi nu ne-am făcut datoria.

Misterele Universului – marijuana

Acum câteva zile (9.05.2011) am mers împreună cu copiii clasei a IV-a Colegiul Bănățean Timișoara, învațătoare Karina Preoteșoiu la Stațiunea de Cercetări Agricole Lovrin să însămânțăm o mica parcelă de cânepă. Deși a plouat, am reușit să ajungem în câmp să facem ce ne-am propus. Lângă noi era o mică suprafață cu cânepă crescută din semnițele scuturate ale recoltei din anul trecut. Vom reveni să vedem cât de mult a crescut cânepa noastră la vremea de cules cireșe si căpșuni, înainte de sfărșitul anului școlar.

Pentru a întelege de ce am inițiat o astfel de activitate, vom publica o traducere din lucrarea Misterele Universului, concluziile vă aparțin.

Misterele univerusului – marijuana

Stiați că planta denumită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele și combustibili, și pană la îmbrăcăminte și materiale de construcții, cânepa e folosită peste tot. Urme de cânepă se găsesc chiar și in pliculețele de ceai Lipton. Și chiar și la o parte din mașinile fabricate azi, se găsește tot cânepă.

Cea mai veche dovadă despre utilizarea ei o reprezintă o bucată de țesătură de cânepă, descoperită în Mesopotamia, și datând de peste 10.000 de ani. Cea mai veche hârtie provine din China, în urmă cu două milenii, și este făcută din fibră de cânepă. Chiar și faraonii au utilizat cânepa în construcția marilor piramide.

Cânepa a devenit atât de importantă în Anglia secolului al 16-lea, încât regele Henry al VIII-lea a aprobat o lege în anul 1553 prin care îi amenda pe fermierii care nu creșteau pe pământurile lor cel puțin un sfert de acru de cânepă pentru fiecare 60 de acri deținuți. In America, au existat perioade în care puteai chiar plăti impozite în natură, în cânepă. In anul 1850, in SUA existau mai mult de 8.000 de ferme de cânepă.

La fiecare 3,6 secunde câte un om moare de foame. Semințele de cânepă sunt cele mai hrănitoare și o soluție economică pentru a pune capăt foametei de la nivel mondial. Cu o concentrație de 80% de „grăsimi bune” de care corpurile noastre au nevoie pentru menținerea unei sănătăți acceptabile, precum și proteinele și aminoacizii deținuți, cânepa reprezintă un echilibru perfect necesar alimentației umane.

Primul motor diesel a fost proiectat să folosească uleiuri vegetale, printre care s-a folosit și uleiul de cânepă. In anii 1930, Henry Ford a produs un automobil care era compus 70% din material plastic realizat din cânepă. Picturile marilor artiști Rembrandt, van Gogh sau Gainsborough au fost realizate pe pânze din cânepă, folosindu-se acuarele extrase tot din aceeași cânepă.

Peste 50% din pesticidele folosite în lume sunt utilizate în cultivarea bumbacului. Dar cânepa este un material de 8 ori mai puternică decât bumbacul! Cânepa poate crește într-o sută de zile, fară folosirea erbicidelor și pesticidelor, astfel ajutând la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, din cânepă s-ar putea fabrica hârtie de ziare sau de cărți, mult mai rezistentă decât cea produsă din lemnul copacilor, ajutând astfel și prezervarea pădurilor care produc oxigenul atăt de necesar vieții.

Și totuși, de ce cânepa este atăt de marginalizată in zilele de astăzi? Doar pentru că din ea se produce și marijuana?

Canabisul e periculos, dar nu pentru corpul uman, ci pentru marile companii.

Marijuana e periculoasă, e adevărat, dar nu pentru corpul sau mintea umană, ci pentru companiile petroliere, pentru industriile chimice, de alcool și de tutun. Afaceri uriașe, în care se învârt milioane de dolari și putere, au ascuns adevărul de ochii publicului.

Dacă s-ar afla faptul că acest canabis ar putea fi folosit în produse comerciale, acest lucru ar crea o adevarată bomba atomică la scară industrială! Intreprinzătorii n-au fost învățați niciodată despre potențialul extraordinar al canabisului, pentru că cei foarte bogați au conspirat pentru a oferi dezinformări asupra publicului cu privire la această plantă care, dacă ar fi folosită în mod corespunzător, ar ruina marile companii din domeniile mai sus menționate.

De unde provine cuvântul „marijuana”? El a fost folosit pentru prima dată la mijlocul anilor 1930 pentru a defăima buna imagine și istoria fenomenală a plantei de cânepă. Dar iată care sunt faptele înregistrate de-a lungul timpului despre cânepă:

- toate manualele școlare din SUA au fost tipărite pe hârtie realizată din cânepă până în anii 1880;

- în SUA, din 1631 și până la începutul anilor 1800 era legal să-ți plătești impozitele sub formă de cânepă;

- refuzul de a crește cânepă în America, în secolele 17 și 18, era ilegal. De exemplu, în Virginia, pentru o perioadă de timp, puteai ajunge în închisoare dacă refuzai să crești cânepă;

- George Washington, Thomas Jefferson și alti președinți ai SUA, de la începutul istoriei statului american, au crescut cânepă;

- 80% din toate textilele, confecțiile, hainele etc. erau făcute din cânepă, până când în anii 1820 s-a introdus cultivarea bumbacului;

- primele biblii, hărți, Declarația de Independență a SUA, toate au fost scrise pe hârtii realizate din cânepă;

- în anul 1916, guvernul SUA a previzionat faptul că până în anii 1940, toate ziarele vor fi tipărite pe hârtii de cânepă și astfel nu va mai fi nevoie ca arborii să fie tăiați. Studiile arătau că 1 acru de cânepă echivalează cu 4,3 acri de arbori;

- vopsele și emailuri de calitate au fost realizate din sămânță de cânepă până în 1937 (în SUA);

- primul model de mașină „T”” pentru Henry Ford mergea pe gazolină extrasă din cânepă, mașina însăși fiind realizată din cânepă. Mașina avea tâblii de plastic obținut din cânepă, care erau de 10 ori mai rezistente față de oțel.

- revista „Mechanical Engineering Magazine” (februarie 1938) a publicat un articol intitulat „Cea mai profitabilă cultură ce poate fi crescută”, arătând că aceasta nu poate fi decât cânepa.

- iată un fragment dintr-un film documentar de 14 minute, realizat în 1942 de Departamentul Agriculturii din SUA, prin care se încurajau fermierii americani să crească cânepă pentru a susține efortul american de război: „Cânepa exista dinaintea construcției templelor grecești. Timp de mii de ani, această plantă a fost folosită în China pentru realizarea îmbrăcăminții. [...] Acum în Filipine și în Indiile de Est, cânepa se află în mâinile japonezilor. Cânepa americană este necesară atât pentru industria militară, cât și pentru celelalte industrii ale noastre.”

- cultivarea și producția cânepii nu face rău mediului înconjurător. Agenția Americană de Dezvoltare (USDA) a confirmat acest lucru arătând că această plantă produce de 4 până la 7 ori mai puțină poluare decât ceilalți înlocuitori organici ai acesteia.

Conspirația DuPont împotriva cânepii

In anul 1937, marea corporație petrochimică DuPont și-a patentat procesul fabricării plasticului din petrol și cărbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat acționarilor săi să investească în noua sa divizie petrochimică. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloidul, nylonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cânepii ar fi ruinat afacerile DuPont cu peste 80%.

Cine credeți că era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finanțelor pe timpul președinției lui Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice și Droguri Periculoase. Intenția era foarte clară: cânepa trebuia să fie declarată ilegală, întrucât amenința afacerile de miliarde de dolari. Acești oameni au introdus un cuvânt mexican obscur „marihuana” pe care l-au „împins” în conștiința Americii.

Manipularea mass-mediei în privința cânepii

La sfarșitul anilor ’20 și în anii ’30, în ziarele americane a început o campanie care scotea în evidență lucrurile groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat în știrile de primă pagină. Cititorii au fost învățați că marijuana era responsabilă pentru toate de la accidentele de mașină până la pierderea moralității.

Filme ca „Reefer Madness” (Nebunia marijuanei) (1936), „Marihuana: Assassin of Youth” (Marijuana, asasinul tinerilor) (1935) si „Marihuana: The Devil’s Weed” (Marijuana, iarba diavolului) (1936) erau pelicule propagandistice, create de acești industriași pentru a înlătura un dușman. Scopul lor era acela de a câștiga simpatia publicului, astfel încât să poată fi adoptate legile anti-marijuana.

In anii 1930, oamenii erau foarte naivi, chiar la limita ignoranței. Masele erau ca oile, asteptând sa fie conduse de către cei puțini. Toate știrile prezentate în ziare, sau la radio, erau considerate a fi adevărate.

Pe 14 aprilie 1937, legea interzicerii marijuanei a fost introdusă în House Ways and Means Committee (comitet parlamentar din cadrul Congresului SUA), singurul comitet care poate introduce un proiect de lege în camera legislativă, fără a fi dezbătut de alte comitete. Presedintele acestui comitet era Robert Doughton, care era un apropiat al companiei DuPont. El s-a asigurat că legea va trece prin Congres.

Dr. James Woodward, doctor și avocat, a depus mărturie, mult mai târziu, din partea Asociației Medicale Americane, că motivul pentru care această asociație nu a denunțat legea interzicerii marijuanei mai devreme, a fost faptul că ea tocmai descoperise că marijuana era de fapt cânepa.

In septembrie 1937 cânepa a devenit ilegală. Cea mai folositoare recoltă din lume a fost identificată cu un drog, iar de atunci, planeta noastră suferă. Congresul american a interzis cânepa pentru că i s-a spus că ea este cel mai mare drog cauzator de violență. Anslinger, șeful Comisiei de droguri, a promovat ideea că marijuana îi face pe consumatori să se comporte extrem de violent. In anii ’50, sub amenințarea comunistă din SUA, același Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana te va liniști atât de mult, încât soldații americani nu vor mai lupta deloc. Care e adevărul?

Cânepa, planta minune

Cânepa are o fibră de calitate mult superioară celei produse din lemn. Mult mai puține chimicale sunt necesare pentru a fabrica hârtia din cânepă, decât hartia produsă din lemn. Unui copac îi ia zeci de ani de zile pentru a ajunge la maturitate, pe când cânepii îi este destul un singur sezon.

Iată câteva din întrebuințările pe care cânepa le-ar putea aduce omenirii:

1) Toate materialele din plastic ar trebui realizate din ulei de sămânță de cânepă. Materialele plastice din cânepă sunt biodegradabile. De-a lungul vietii lor, ele se descompun și nu fac rău mediului înconjurător. In schimb, materialele plastice făcute din petrol ruinează natura; ele nu sunt biodegradabile și fac mare rău planetei. Materialele plastice făcute din cânepă nu vor distruge ape curgătoare așa cum au făcut DuPont sau alte corporații.

2) Din cânepă se pot face medicamente. Să nu uităm că în trecut, Asociația Medicală Americană sprijinea tratamentele pe bază de canabis, care sunt mult mai naturale și mai puțin nocive pentru organismul uman, decât medicamentele care se bazează pe compuși petrochimici.

Cânepa ajută la lărgirea arterelor, astfel încât sângele să poată circula mai bine. De asemenea, cânepa conține THC, un agent activ, care ajută în bolile de astm și glaucom.

3) Cânepa poate ajuta la combaterea foametei în lume. O mulțime de produse alimentare pot fi realizate din cânepă. Semințele de cânepă conțin proteine naturale în cantități mari. De asemenea, ele conțin doi acizi grași esențiali care ajută curățarea trupului de colesterol. Acesti acizi grași nu pot fi găsiți în altă parte în natură.

4) Din cânepă se pot face haine durabile. Hainele realizate din cânepă sunt extrem de durabile de-a lungul timpului. Dar în anumite state din SUA ca de exemplu în Kentucky, s-a ajuns la măsuri extreme, ca de exemplu, purtarea hainelor făcute din cânepă fiind considerată o infracțiune. Vă imaginați să fiți arestat pe stradă pentru că purtați blugi din cânepă?

Spuneți NU manipulării marilor companii!

Lumea e nebună…dar asta nu înseamnă că voi trebuie să vă alăturați nebuniei. Adunați-vă și împrăștiați vestea. Spuneți oamenilor, inclusiv copiilor voștri, adevărul. Folosiți produsele din cânepă. Eliminați cuvântul „marijuana” și gândiți-vă la povestea care a fost creată. Luptați împotriva propagandei care a fost realizată doar pentru a-i favoriza pe cei bogați. Cânepa trebuie să fie utilizată în viitor, căci avem nevoie de o energie curată pentru a ne salva planeta.

Spălarea creierelor de către marii producători din industria petrochimică, a tutunului și a băuturilor alcoolice continuă. Reclamele de la TV spun că „dacă cumpărați marijuana, contribuiți la asasinate și la războaiele dintre bande”. Ultimele reclame de la TV spun chiar că „dacă cumpărați marijuana, sprijiniți terorismul!” Incredibil! O plantă atât de minunată, cum este cânepa, a devenit între timp una de factură „teroristă”. Atăt de departe a ajuns manipularea.

Dar nu uitați câteva cifre foarte elocvente: 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza fumatului! 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza alcoolului! Dar nimeni n-a murit până acum din cauza canabisului! Industria petrochimică a distrus natura, și nu folosirea cânepii. Care sunt adevarații ucigași? Nu cumva alcoolul, țigările, petrolul, chimicalele?

Prejudecata că marijuana ar crea o stare apropiată stării de beție este una falsă. E adevărat că marijuana te face să simți că timpul se scurge mai încet, și astfel poți deveni mai sensibil. Dar astfel, poți aprecia mai mult artele și poți deveni mai aproape de natură, starea aceasta fiind total opusă stării de beție. Deci, din contră, devii mai conștient.

In concluzie, motivul pentru care cultivarea cânepii este considerată a fi ilegală și dăunătoare, este faptul că…MILIARDARII PLANETEI DORESC SĂ RĂMÂNĂ ÎN CONTINUARE MILIARDARI, în detrimentul beneficiilor evidente care s-ar putea obține din cânepă!

Traducere după http://www.world-mysteries.com/marijuana1.htm

Costum popular

Comments are currently closed.


Powered by http://wordpress.org/ and http://www.hqpremiumthemes.com/